Craciunul

Crăciunul sau Naşterea Domnului (naşterea lui Iisus Hristos[1] / Isus Hristos / Isus Cristos) este o sărbătoare creştină celebrată la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 6 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domneşti (praznice împărăteşti) ale Bisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii. În anumite ţări, unde creştinii sunt majoritari, Crăciunul e de asemenea sărbătoare legală, iar sărbătoarea se prelungeşte în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun. De la debutul secolului al XX-lea, Crăciunul devine şi o sărbătoare laică, celebrată atât de către creştini cât şi de către cei necreştini, centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, „darurilor de la Moş Crăciun”.

Obiceiul împodobirii bradului de Crăciun îsi trage originile de la popoarele Germanice. Tradiţia s-a răspândit în restul Europei şi apoi în toata lumea după Primul Război Mondial. Între podoabele bradului bomboanele de pom, globurile şi ghirlandele au devenit clasice.Iar in prezent bradul este împodobit dupa moda.

Moş Crăciun este versiunea mai nouă a Sfântului Nicolae (în engleză: Santa Claus) care şi-a făcut apariţia în secolul I. El împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun (de 24 spre 25 decembrie). De fapt traditia cadourilor in noaptea de 24 decembrie spre 25 decembrie provine de la Martin Luther care a propagat din anul 1535 aceasta datină numita Christkind ca o alternativa a obiceiului catolic Nikolaustag de pe 6 decembrie. Multa vreme in familile catolice a fost mentinuta mai departe traditia cadourilor de Nikolaus. Scopul lui Martin Luther a fost sa trezeasca interesul copiilor pentru Cristos si sa-i indeparteze astfel de datina catolica a cadourilor de Nikolaus, ea fiind un mod de veneratie a catolicilor pentru sfinţi.

Sărbătoarea Crăciunului este anunţată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul şi cu Steaua, pentru a vesti Naşterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiţie este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoţii comunităţii locale cu icoana Naşterii Domnului, binecuvântându-se casele şi creştinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului şi Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul când, la naşterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul naşterii, copiii - câte trei, ca cei trei magi - merg din casă în casă cântând colindul „Steaua sus răsare...”, purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul „Bună dimineaţa la Moş Ajun!”, casele frumos împodobite îşi primesc colindătorii. Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi chiar bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, cum ar fi: „Iată vin colindătorii” de Tiberiu Brediceanu, „O, ce veste minunată” de D.G. Kiriac, „Domnuleţ şi Domn în cer” de Gheorghe Cucu. Scriitorul Ion Creangă descrie în „Amintiri din copilărie” aventurile mersului cu colindele.
Colindele, precum şi obiceiurile colindelor sunt prezente şi la alte popoare, şi s-ar putea ca ele să dateze din timpul romanizării. De pildă, colinda românească „Scoală, gazdă, din pătuţ”.

poze cu Mos Craciun,lucruri de ornat bradul si braduti.